Curriculum școlar Motivație crescută

Teoria auto-determinării (Kathryn R. Wentzel, 2009) susține că există trei nevoi fundamentale:

 Nevoia de autonomie (dorința oamenilor de a fi agenți cauzali și de a experimenta dorința în alegerile lor),

 Dorința de competență (nevoia de a se simți eficient și în control și de a-și putea extinde capabilitățile)

 Și nevoia de relaționare (dorința de a se simți conectați și de a experimenta un simț al apartenenței). Mai specific, oamenii au nevoia de a forma atașamente sociale și dezvoltarea psihologică apare cel mai  adesea în contextele care susțin aceste nevoie de bază (Ryan & Deci, 2000).

Practicile care susțin aceste trei nevoi menționate aici în rândul elevilor sunt practici de învățare suportivă. Iar învățarea suportivă, am învățat săptămâna trecută, crește nivelul motivației elevului.

Astfel susținerea autonomiei va oferi elevului posibilitatea alegerii, crescând relevanța sarcinilor de învățare.

În contextul educațional actual românesc, elevul nu are posibilitatea de a alege ceea ce vrea să învețe. Există o uniformizare nu doar a curriculumului, dar și a examinării. Toți elevii,  indiferent de căutările sau stilul de învățare, vor avea aceleași materii și aceleași examene. Acest lucru face ca abandonul școlar să fie în creștere și face ca starea de bine a elevilor să fie extrem de redusă.

Avantajul unui curriculum centrat pe elev este faptul că metodele învățării dezvoltă și stimulează gândirea critică, iar creativitatea dezvoltă abilități de colaborare și comunicare. Principiul care stă la baza acestuia este faptul că fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice și particulare. Învățarea centrată pe elev pune accentul pe satisfacerea nevoilor elevului și ia în considerare diferite moduri de învățare (Marga C. , 2018).

În al doilea rând, elevilor li se poate oferi structura prin claritatea ghidării, încurajare și feedback informativ, nu evaluativ (Skinner & Belmont, 1993).

Profesorii pot oferi structură elevilor săi prin consistența de a le răspunde la întrebări și prin ajustarea atitudinii la nivelul elevului. Aceste comportamente îi ajută pe elevi să înțeleagă ce se așteaptă de la ei și cum pot fi ei eficienți în a atinge expectanțele profesorilor, satisfăcând, așadar, nevoia lor de competență.

Nu în ultimul rând, profesorii pot susține nevoia  elevilor lor de relaționare prin oferirea de oportunități de implicare. Implicarea poate fi exprimată în diverse forme: arătând afecțiune, grijă și interes sau fiind disponibil în a oferi sprijin emoțional la nevoie (Stroet, 2013).